Alive...

A trecut mai bine de un an de cand nu am mai facut nici un post pe acest blog. Stiu ca nu prea este citit de lume dar convingerea mea este ca scriu pentru mine, ma descarc...
Nu am de gand sa fac un rezumat al anului ce a trecut vis-a-vis de ce am facut eu, mai degraba despre experientele acumulate.
Dupa cum bine spune lumea, viata e complexa, multifatetata si voalata, sunt perfect de acord. Astazi este in varful muntelui si maine in negrul abis de la fundul prapastiei. As vrea sa pot spune ca exista un mecanism de control al cursului vietii care tine si de noi dar incep sa cred ca oricat de tare ne-am amagi ca ne putem controla destinul, nu este adevarat.
Mi-a recomandat cineva o melodie, Ludovico Einaudi - Primavera. Titlul aparent banal corelat cu linia melodica mi se par extrem de sugestive. Primavara este anotimpul cand totul prinde viata, renasterii, tineretii, prospetimii, puritatii. Linia melodica in schimb te duce cu gandul mai mult la un zbucium continuu combinat cu dulcele amar al senzatiei de echilibru.
O sa spuneti ca ok, am inteles ideea, life's a bitch, asta e, move on. Toate aceste idei moderniste, de secol 21 sunt bune in teorie, altfel toti am suferi de sindromul sinuciderii daca se poate numi asa, dar cati dintre noi putem spune ca nu am simtit dezamagirea lipsei de control al propriei noastre vieti? Cati dintre noi pot spune ca nu si-au dedicat tot timpul, toata energia si dedicarea fie unei relatii, unui job, unui proiect, ideal etc si la sfarsit totul a iesit prost sau mai rau, in final nimic nu a contat?
Viata e facuta ca sa lupti, numai cei invingatori merg inainte sau ajung jos, este foarte adevarat, dar cei care s-au nascut cu un deficit de luptator, ce vina au ca suntem niste sclavi ai propriei lumi pe care am creat-o?
Cred ca am luat-o putin pe campii...asa ca o sa inchei aici cu promisiunea ( pentru mine mai mult ) de a scrie mai des pe blog.

Pupici!