I wanna live my life, I'm sick of living somebody else's life...

Se spune ca intr-o relatie este nevoie de compromisuri, rabdare, intelegere dar si dragoste, pasiune si sex. Ce se intampla atunci cand crezi ca ai toate astea dar de fapt nu asta este cheia unei relatii reusite, formula magica? O prietena imi spunea ca barbatii sunt copii pana tarziu si aici poate barbatii care imi citesc acum post-ul vor sari in sus. Nu stiu cat este de adevarata aceasta afirmatie insa stiu sigur ca barbatii sunt foarte diferiti de femei in materie de responsabilitate.
Femeia trebuie sa fie mai inteleapta decat barbatul, sa plece capul atunci cand ei sunt nervosi si sa il ridice atunci cand ii convine ei, mai adauga prietena mea. Dar de ce tot rolul ne revine noua? Nu sunt o feminista convinsa, chiar daca am parerea mea despre mitocanismul actual si despre Women Power dar cateodata mi se pare ca se asteapta prea multe de la femeia din ziua de azi. Sa fim mame, sa suferim 9 luni, sa ne sacrificam corpul si apoi toata existenta pentru a procrea specia, normal este un sentiment frumos si asa ne-a lasat Dumnezeu, insa la asta se mai adauga sa fim gospodine ( calcat, spalat, mancare, curatenie ), in unele cazuri sa fim si mamele sotilor nostrii, mediatori, gatul care roteste capul barbatului, cea mai buna prietena a copiilor, fata mamei si lui tata care va avea grija de ei la batranete si lista poate continua. Intr-adevar sunt unele lucruri pe care ni le-am facut singure o sa spuneti, ce ne-a trebuit sa mai fim si femei de cariera daca si asa cele 24 de ore din zi nu ne mai ajungeau pentru a fi "Femei in Casa"? Dar de ce, de cand lumea si pamantul, totul cade asupra noastra? Eva a muscat din Mar si din cauza ei au fost cei doi aruncati din Rai, deja de cand am fost create am avut atasate o eticheta?
Mi se pare, si poate o sa spuneti ca exagerez, ca numai barbatii se nasc cu drepturi si beneficii, pe cand noi de la nastere suntem insarcinate cu datorii. Totul se iarta la barbati dar la femei mai greu. Daca un barbat maine ar vrea sa practice prostitutia nu cred ca ar fi aratat pe strada sau batjocorit precum se intampla cu femeile care aleg aceasta meserie, fie din placere sau nevoie.
Am spus ca nu sunt feminista si chiar daca ar parea asa, as vrea sa stiu cand este momentul cel mai bun pentru a spune stop? Cand va veni intr-adevar momentul cand va exista egalitatea intre sexe? Va veni vreodata momentul pentru a spune "Adio!!!!" acestor tag-uri cu care venim atasate?
Nu mai vreau sa fac parte din sabloane, nici o femeie nu ar trebui sa considere ca viata este normala doar daca te casatoresti si faci copii, altfel ce sens are?! Indiferent ca astazi ma despart de barbatul vietii mele sau ma casatoresc cu un barbat pe care l-am cunoscut acum 2 luni si decid sa nu fac niciodata copii ci doar sa traim pentru noi doi, macar stiu ca mi-am trait viata asa cum am vrut eu, cum mi-am imaginat-o eu, nu am urmat niste sabloane impuse. Nu mai vreau sa fac compromisuri, fericirea nu este ceva setat, nu exista o reteta pentru asa ceva, ti-o construiesti singur!
Vreau sa imi urmez visele mele si sa imi trasez singura drumul in viata, indiferent ca societatea ma accepta sau nu!

It's been a while...

Lumea spune ca te poti astepta la orice de la cei din jurul tau, fie ca sunt parintii, fratii, surorile sau pur si simplu iubitul, prietena cea mai buna, vecina sau vecinul de birou sau cel de langa tine din tramvai. Fie ca e ceva banal, cum ar fi sa te calce pe picior sau sa iti bage bete in roate, oamenii surprind, atat prin lucruri bune cat si rele.
Nu mare mi-a fost surprindere sa observ ca cei pe care aveam impresia ca ii cunosc atat de bine, prieteni sau prietene cu care am impartit de la noptile nedormite petrecute in cluburile din Regie pana la umarul pe care plangeau atunci cand le parasea iubitul sau iubita pur si simplu, intr-o zi, out of the blue, au devenit niste straini pentru mine. De asemenea, am primit sfaturi foarte bune sau am fost ajutata in momente grele de persoane cu care poate nu am impartit mai mult decat un salut sau pur si simplu un zambet, fie el si de complezenta sau sictirit.
Oare natura umana este atat de perversa pe deoparte pe cat este de surprinzatoare? Oare suntem facuti pentru a fi dezamagiti de persoanele carora le dedicam fie viata noastra, existenta si suflarea si pentru a fi facuti fericiti de persoane pe care nici nu le bagam in seama sau nu dam nici doi bani?
Nimeni nu este perfect, am auzit chestia asta de mii de ori, asa ca toata lumea, dar tindem spre perfectiune, corect. Insa am intalnit si oameni care sunt atat de absorbiti de propria persoana incat numai ei au dreptate, numai ei stiu cele mai misto locuri de distractie, cele mai bune restaurante, numai coafeza lor e cea mai tare sau numai ei stiu adevarul despre Revolutie. Cum pot fi unii atat de ignoranti?
Incearca sa ignori, fraza pe care iar am auzit-o de mii de ori. Cum sa ignori ignoranta? Inseamna sa devii la randul tau un ignorant. Nu! Refuz sa fiu mediocra, sa fiu absurda sau pur si simplu " cap patrat ", vreau sa fiu asa cum sunt, naiva dar visatoare, influentabila dar optimista. Mai dau gres cateodata dar macar stiu ca sunt EU.

Alive...

A trecut mai bine de un an de cand nu am mai facut nici un post pe acest blog. Stiu ca nu prea este citit de lume dar convingerea mea este ca scriu pentru mine, ma descarc...
Nu am de gand sa fac un rezumat al anului ce a trecut vis-a-vis de ce am facut eu, mai degraba despre experientele acumulate.
Dupa cum bine spune lumea, viata e complexa, multifatetata si voalata, sunt perfect de acord. Astazi este in varful muntelui si maine in negrul abis de la fundul prapastiei. As vrea sa pot spune ca exista un mecanism de control al cursului vietii care tine si de noi dar incep sa cred ca oricat de tare ne-am amagi ca ne putem controla destinul, nu este adevarat.
Mi-a recomandat cineva o melodie, Ludovico Einaudi - Primavera. Titlul aparent banal corelat cu linia melodica mi se par extrem de sugestive. Primavara este anotimpul cand totul prinde viata, renasterii, tineretii, prospetimii, puritatii. Linia melodica in schimb te duce cu gandul mai mult la un zbucium continuu combinat cu dulcele amar al senzatiei de echilibru.
O sa spuneti ca ok, am inteles ideea, life's a bitch, asta e, move on. Toate aceste idei moderniste, de secol 21 sunt bune in teorie, altfel toti am suferi de sindromul sinuciderii daca se poate numi asa, dar cati dintre noi putem spune ca nu am simtit dezamagirea lipsei de control al propriei noastre vieti? Cati dintre noi pot spune ca nu si-au dedicat tot timpul, toata energia si dedicarea fie unei relatii, unui job, unui proiect, ideal etc si la sfarsit totul a iesit prost sau mai rau, in final nimic nu a contat?
Viata e facuta ca sa lupti, numai cei invingatori merg inainte sau ajung jos, este foarte adevarat, dar cei care s-au nascut cu un deficit de luptator, ce vina au ca suntem niste sclavi ai propriei lumi pe care am creat-o?
Cred ca am luat-o putin pe campii...asa ca o sa inchei aici cu promisiunea ( pentru mine mai mult ) de a scrie mai des pe blog.

Pupici!

I will survive....

Despre femei se spune ca nu au vocatia prieteniei, nici cu barbatii, si mai ales, nici intre ele. Istoria a consemnat mari prietenii intre barbati dar nu si intre femei, si desi feministele convinse au incercat sa propuna o idee de prietenie feminina - "sororitatea" se pare ca nici aceea nu a avut prea multe sanse de izbanda.
Femeia ocupa un loc de cinste in spaimele femeiesti din ziua de azi. Si de ce nu ar fi asa? Nu se spune ca cea mai buna prietena ispiteste la barbatul tau si incearca sa ti-l fure intr-un mod perfid si josnic, asa cum numai femeile stiu sa o faca? Cate dintre noi nu ne-am aflat in aceasta situatie.
Nu se spune de asemenea ca noi femeile ne imbracam, ne aranjam, ne ingrijim, tot pentru alte femei, pentru a infrunta ceva ce ne paste la tot pasul, rivalitatea si gelozia surorilor?
Dar care este subiectul cel mai des de vrajba intre femei? Simplu: BARBATII...
O veche zicala, de cand vremea stiuta, se spune ca in orice barbat zace un vanator, un arhetip prea cunoscut, care in zilele noastre de fapt a ajuns sa fie pe dos. Femeia este cea care vaneaza acum. Femeile in ziua de azi intra in competitie pentru orice, locul de cea mai frumoasa din parcare, cea mai stilata, cu cel mai bine platit job, totul rezumandu-se de fapt la un singur punct, cea mai cea in ochii barbatilor. Femeia cu cele mai rafinate metode ale seductiei alege barbatul, chiar daca ii lasa barbatului impresia ca de fapt el este cel care a facut alegerea.
In fond si la urma urmei, toate vanam cate ceva, toate vanam o anumita cariera sau reusita in viata profesionala, toate vanam sa fim frumoase, in ochii celorlalti inainte de ai nostri, toate vanam un barbat care sa ne iubeasca si sa ne respecte, si daca pe deasupra mai arata si bine, are un cont gras in banca si o masina tare ca sa ne invidieze toate suratele noastre nu strica...( eu recunosc, nu sunt materialista, dar daca pot visa de ce sa nu o fac? )
Eu lupt in fiecare zi, cu bubita aceea care mi-a aparut tocmai in dimineata asta pe fata, cand diseara am un big date cu EL, cu invidioasele alea de la servici care tot incearca sa imi gaseasca ceva numai ca sa ma simt prost atunci cand intru dimineata pe usa cu cel mai mare zambet, cu acul de la cantar care se incapateneze sa urce cu muuuulllttt de greutate pe care mi-o doresc, cu parul care nu sta niciodata la locul lui, chiar si dupa ce mi-am consumat tot tubul de fixativ pe el, dar lupt si am sa lupt impotriva tuturor si a orice, pentru ca stiu ca pot, stiu ca nu am nimic de pierdut si ca intr-o zi am sa pot sa ridic trofeul meu si sa strig " Sunt o invingatoare!!! " pentru ca asa ma simt...
Pana atunci...stiti imnul femeiesc nu? I will survive...:D

Footprints in the sand...

Astazi nu a fost o vreme grozava. Oarecum cand ploua se potriveste si cu starea mea de spirit. O prietena mi-a spus ca sunt meteo influentabila, pt ca atunci cand e soare afara eu sunt cea mai happy iar cand ploua nu am chef de nimic.
Ascultam Radio Guerilla azi si ma gandeam printre picuri de ploaie la toate sufletele care simt ce simt si eu acum. Cred ca fiecare dintre noi a dat rateuri in viata, chestii de care se bucura ca a scapat, altele pe care le regreta. De obicei, cand pierdem pe cineva drag atunci regretam cel mai mult.
De-a lungul timpului intr-un fel sau altul am pierdut mai multe persoane dragi din viata mea. Fie le-am pierdut definitiv, fie am pierdut contactul cu ele, fie m-au dezamagit. Eu cred ca daca nu cunosti tristetea si durerea nu ai cum sa cunosti bucuria si fericirea. Fara sa stii ce inseamna urat nu ai cum sa distingi frumosul. Fara sa suferi nu ai cum sa iubesti.
Relatiile pe care le avem de-a lungul timpului cu unii sau cu altii oarecum lasa o amprenta in viata noastra, unii de scurta durata, altii de mai lunga durata, mai pregnanta. Au fost putine persoane care au lasat o asemenea amprenta in viata mea...dar cei care au lasat o stiu si ei.
Nu regret multe lucruri din cele prin care am trecut sau pe care le-am facut. Nu stau sa ma uit inapoi si cred ca nimeni nu trebuie sa traiasca in amintiri, dar cateodata e inevitabil sa nu spui "Ce frumos era. Ce frumos ar fi sa mai fie."
Toti cred ca avem momente cand iubim amintiri, lucruri care la un moment dat ne-au legat de cineva drag. Nu e ceva de judecat, nu trebuie sa ii punem la zid pe cei care inca traiesc in trecut, pentru ca pana la urma urmei scopul scuza mijloacele si atata timp cat acea amintire te face sa zambesti sau poate sa iti incalzesti inima, este de iertat.
Cateodata mi-e dor sa rad, sa plang, sa ma zbat, sa ma bat, sa lupt din rasputeri cu mine insami si cu lumea, mi-e dor sa imi vibreze inima la auzul unor simple cuvinte cum sunt "te iubesc" care parca au ajuns o sintagma de taraba in ziua de azi. Toata lumea o spune cu asa usurinta, incat nu mai au nici o valoare. Intr-adevar, de multe ori cuvintele nu au valoare, dar nu e asa ca simtiti cum vi se umple inauntrul cand auziti aceste cuvinte?
Mi-e dor sa imi impart bucuriile, tristetile, frigiderul, timpul si de ce nu patul cu EL. Dar ma tem ca toate au ramas niste urme in nisip, demult ingropate sub apa uitarii.

New wave...

A venit vara!

A venit vara de ceva timp, terasele s-au deschis si s-au umplut de oameni. Cu toate astea aerul pare la fel de anost.
O prietena mi-a spus intr-o seara sa iesim in oras sa cunoastem oameni, sa ne spuna ei povestea lor...suna interesant pe moment, dar apoi am simtit un gol in stomac.
In momentele mele de victimizare nu m-am gandit nici o clipa la povestile altor oameni, sunt oameni care sufera mai mult, au mai multe probleme, eu in schimb ma framant pentru toate lucrurile mici, lipsite de importanta.
Poate ca sunt visatoare, poate ca imi doresc prea mult lucruri care nu exista, sau poate ca totusi visul meu nu este atat de departe de mine. Poate ca nu ma uit unde trebuie, poate ca fericirea nu se masoara in ceea ce simti, fiecare si-o construieste dupa cum vrea el. Poate ca fericirea se afla intr-un sarut, un zambet, un ras, un cantec sau pur si simplu in respiratia persoanei dragi pe perna de langa tine.
O prietena spunea ca ea isi doreste pe cineva alaturi pentru care sa gateasca, sa faca curat, sa spele, sa calce dar care in acelasi timp sa o iubeasca si sa o seduca. Fiecare femeie isi doreste un barbat care sa o faca sa se simta femeie din toate punctele de vedere.
Eu m-am simtit fericita si cand gateam pentru el sau cand ne bateam pe telecomanda, cand ne certam pentru ca nu impingea cosul la supermarket dar si atunci cand ne simteam UNUL.
Vreau sa cunosc povestea persoanei care ma iubeste, care ma cauta, care ma seduce si care ma face sa ma simt femeie...

Life is but a dream...

Am citit un articol in Cosmo si am vrut sa incerc sa imi fac un blog. Sunt curioasa cata lume ar fi interesata de ce am eu de spus.
Sunt o persoana normala (sau cel putin asa vreau sa ma consider), am vise normale, o viata normala si asteptari normale de la ea.
Nu pretind ca am experienta in vreun domeniu, nu pretind ca stiu foarte multe despre viata dar ceea ce am invatat si unde am ajuns pana acum in viata mea le-am facut toate singura, pe propria mea piele si cu propriile mele forte.
Nu am sa imi povestesc viata in acest blog, decat daca consider necesar. Nu vreau sa dau sfaturi sau solutii. Vreau doar sa invit pe cine are placerea de a citi acest blog sa viseze pentru un moment cu ochii deschisi si sa isi imagineze tot ceea ce isi doreste sau tot ceea ce nu indrazneste sa isi imagineze ca si cum ar fi posibil.
Eu visez sa ma simt implinita, visez sa fiu fericita, visez sa am o cariera infloritoare, o familie fericita, respect si apreciere.
Tu ce visezi?