vineri, 22 ianuarie 2010

I wanna live my life, I'm sick of living somebody else's life...

Se spune ca intr-o relatie este nevoie de compromisuri, rabdare, intelegere dar si dragoste, pasiune si sex. Ce se intampla atunci cand crezi ca ai toate astea dar de fapt nu asta este cheia unei relatii reusite, formula magica? O prietena imi spunea ca barbatii sunt copii pana tarziu si aici poate barbatii care imi citesc acum post-ul vor sari in sus. Nu stiu cat este de adevarata aceasta afirmatie insa stiu sigur ca barbatii sunt foarte diferiti de femei in materie de responsabilitate.
Femeia trebuie sa fie mai inteleapta decat barbatul, sa plece capul atunci cand ei sunt nervosi si sa il ridice atunci cand ii convine ei, mai adauga prietena mea. Dar de ce tot rolul ne revine noua? Nu sunt o feminista convinsa, chiar daca am parerea mea despre mitocanismul actual si despre Women Power dar cateodata mi se pare ca se asteapta prea multe de la femeia din ziua de azi. Sa fim mame, sa suferim 9 luni, sa ne sacrificam corpul si apoi toata existenta pentru a procrea specia, normal este un sentiment frumos si asa ne-a lasat Dumnezeu, insa la asta se mai adauga sa fim gospodine ( calcat, spalat, mancare, curatenie ), in unele cazuri sa fim si mamele sotilor nostrii, mediatori, gatul care roteste capul barbatului, cea mai buna prietena a copiilor, fata mamei si lui tata care va avea grija de ei la batranete si lista poate continua. Intr-adevar sunt unele lucruri pe care ni le-am facut singure o sa spuneti, ce ne-a trebuit sa mai fim si femei de cariera daca si asa cele 24 de ore din zi nu ne mai ajungeau pentru a fi "Femei in Casa"? Dar de ce, de cand lumea si pamantul, totul cade asupra noastra? Eva a muscat din Mar si din cauza ei au fost cei doi aruncati din Rai, deja de cand am fost create am avut atasate o eticheta?
Mi se pare, si poate o sa spuneti ca exagerez, ca numai barbatii se nasc cu drepturi si beneficii, pe cand noi de la nastere suntem insarcinate cu datorii. Totul se iarta la barbati dar la femei mai greu. Daca un barbat maine ar vrea sa practice prostitutia nu cred ca ar fi aratat pe strada sau batjocorit precum se intampla cu femeile care aleg aceasta meserie, fie din placere sau nevoie.
Am spus ca nu sunt feminista si chiar daca ar parea asa, as vrea sa stiu cand este momentul cel mai bun pentru a spune stop? Cand va veni intr-adevar momentul cand va exista egalitatea intre sexe? Va veni vreodata momentul pentru a spune "Adio!!!!" acestor tag-uri cu care venim atasate?
Nu mai vreau sa fac parte din sabloane, nici o femeie nu ar trebui sa considere ca viata este normala doar daca te casatoresti si faci copii, altfel ce sens are?! Indiferent ca astazi ma despart de barbatul vietii mele sau ma casatoresc cu un barbat pe care l-am cunoscut acum 2 luni si decid sa nu fac niciodata copii ci doar sa traim pentru noi doi, macar stiu ca mi-am trait viata asa cum am vrut eu, cum mi-am imaginat-o eu, nu am urmat niste sabloane impuse. Nu mai vreau sa fac compromisuri, fericirea nu este ceva setat, nu exista o reteta pentru asa ceva, ti-o construiesti singur!
Vreau sa imi urmez visele mele si sa imi trasez singura drumul in viata, indiferent ca societatea ma accepta sau nu!

Un comentariu:

Sorin spunea...

Cine te-a suparat :)?